Multe ce le simt nu pot sa le scriu, nu vreau sa le scriu. Asta ar insemna sa mi le recunosc si odata recunoscute nu mi-ar fi bine. Am invatat sa ma mint sau sa-mi ocolesc, sa-mi fentez gandurile care m-ar trezi la realitate. Cum care realitate? Aia in care ma scald. Imi trec prin minte si ma linistesc singura spunandu-mi ca e doar o indispozitie si ca tot ce gandesc uneori sunt doar ganduri negre care vin si pleaca...nu-s adevarate. De asta nu vreau sa le scriu, pt ca atunci ar capata contur de realitate
Vreau sa fiu patetica fara sa mi se reproseze asta, vreau sa-mi vars deseurile sufletesti fara sa ranesc pe nimeni, vreau sa-mi strig neajunsul sufletesc fara sa frustez pe cel de langa mine care da atat cat are de dat si cat poate. Unde sa ma retrag? Cele mai frumoase clipe petrecute cu el sunt noaptea, atunci cand doarme, atunci e tot ce
mi-am dorit intotdeauna, atunci il privesc cum doarme si-l iubesc din tot sufletul, atunci ii pup tamplele si mainile, incet fara sa-l trezesc, e momentul meu si nu vreau sa stie cat il iubesc atunci. Uneori ma trezesc, el facand acelasi lucru, il surprind sarutandu-mi usor fata si stiu ca probabil asta simte si el, probabil atunci si eu sunt pentru el ceea ce si-a dorit. Sa nu ne spulberam visele ...