Gustul ridica cortina - 2 -

Din triada saptamanala de teatru bucurestean, va prezentam 4 piese with do or don't. Am tot dat pe la Odeon in ultima vreme pentru simplu fapt ca bilete pentru studenti, la reducere, nu depasesc 16 RON si primesti loc mumos lateral la loja. Si decat sa sorbi un suc juma de ora printr-o cafenea, de banii aia de rasfeti 3 ore si te incarci cu boemie.

Pretul iubirii - Nunta si cerere in casatorie. Odeon. Nu, nu, nu. Parca nu are acelasi regizor ca si restul pieselor de la teatrul alb. Desi mizam pe inspiratia lui Cehov, am ramas profund dezamagita de toata tevatura de pe scena. Pe vremea mea, nu se vorbea cu spatele la public, iar piesa asta este jucata in proportie de 80% astfel. Plus ca nu auzeam actorii pentru ca da, dragii mei spectatori, daca joci cu spatele la scena, trebuie sa vorbesti mai tare. Sunt doar simple legi de fizica. Si nici macar nu radeam. Din politete s-a oferit un bis. Iar umorul, departe de gusturile mele. As fi incercat mult sa rad cand se dadea o stimabila doamna cu capul de o teava de termoficare, dar momentele ei de patetic imi starneau mai mult decat zambetul.

Biloxi Blues - Teatrul de comedie. Piesa a fost exact pe gustul meu. Era ceea ce imi doream sa vad de mult timp. Desi Chirila mi-a amintit de albumul sau, "Am sa ma intorc barbat", piesa a fost superba. Ca regie, ca varsta a actorilor, ca scenariu, ca poveste si ca implicare. De mult timp imi doream sa vad asa ceva. Si ma gandesc cu entuziasm ca e o trilogie. Nu m-am informat foarte exact despre ce este vorba, imi schimb mi-am schimbat in ultimele zile parerea despre Tudor Chirila, ca profesionist. Urmeaza sa ma defat cu alte interpretari ale regelui Spaniei si ale nebunului lui Gogol. Plus ca a adaugat un strop de savoare inverviul si coperta GQ. Drept urmare, il voi urmari mai des pe blogroll, desi imi displaceau articolele sale de inceput.

Marchizul de Sade - Odeon. Desi din alte motive, am plans si am ras la piesa asta in loja 22 timp de 3 ore. Nu ma asteptam la atatea implicatie si pornache petru un spectacol interzis minorilor sub 16 ani. Si din amuzant, falusian vorbind, toata desfatarea a devenit tragica in final. Totul a fost, mai aproape de real si sublim de abstract. Va recomand sa vedeti piesa...eee, eee, eee foate frumoasa.

Veronica se hotaraste sa moara - Odeon. Desi nu am citit nici una dintre cartile lui Paulo Coelho (nu, nu, nu va mint, nici macar "Alchimistul", cum nu am vazut nici un film cu James Bond), am primit invitatia de la blonda mea. Desi cunostea actorii din telenovele romanesti (wtf, ricum mai bine decat mine care nu recunosc decat figura..asta a jucat in, in, cum ii zice...), piesa a inceput prost si ma asteptam la o seara stricata. In schimb, la balamuc am aflat ca nu nu este nebun decat acela ce nu se crede nebun. Iar momentele Catalinei Mustata sub pian sunt memorabile.

Deci, hai la teatru!