As vrea sa spun mai multe, dar nu e nimci de spus

E meci in Giulesti, in nocturna. Lumina de zi pana spre Cimitirul Clavin, unde sunt oameni calvini morti. Oameni cu fulare alb-visinii, cu steaguri, oameni linistiti, eu dupa tigari. Da, inca fumez. Stiam ca v-am frapat pe toti, iar voi stiati ca n-am sa ma las.
"Fight Club" pe una din Antene. Cu o privire la TV, cu una la Deea, a carei existenta nu o credeam BFL nu a mintit.

Revenind la malaxorul de pateu cu gust de Pall Mall albastru, nu portocaliu. Caut o amintire. Imi pun masca lui Macbeth. I-as fi smuls bratara acea galbena care nu se potrivea cu nimic din hainele lui. I-as fi smuls si hainele. Verific mail-ul la fiecare 10 minute ca si cum nu m-ar anunta pliculetul galben cand vine. Glaben, hahaha, culoare geloziei. Poate nu se va murdari ca si cea albastra.

Cand gasim persoana potrivita? Niciodata, pentru ca atunci cand o gasim, ne speriem ca niste adolescenti de propria pubertate. Si de cele mai multe ori suntem niste adolescenti cu vise atunci cand ea apare. Si visam o viata. Si viata vine. Si nu e cum o visam noi. Are repere fixe, protectie, amante, frustrari, neglijare.

Pierdem viata printre propiile degete si se scurge ca nisipul de clepsidra si ca apa de rau. Si se face mal. Si ne uitam la tot malul asta ca la vreo noutate ozn-easca, si scriem bloguri despre lucruri noi pentru ca lucrurile vechi au expirat.

"Cu fiecare despartire, o stea din cer se va aprinde. Iar eu voi stii ca ati facut greseala mea."

pact cu diavolul

Asera, in Bucurestii de Altadata. Ma plictisea cu comanda lui obisnuita: expresso lung si Pepsi Light. Oricat de mult mi-as fi alintat gusturile cu o cafea vieneza, ma multumesc cu vesnica limonada in timp ce ma joc cu lumina slaba prin parul lui si pe fata mea. Trucuri feminine si Clayderman.
Dupa cateva minute si tigari, se face proprietar pe bricheta mea Cricket. Ma lupt pentru ea. Rugaminti fierbinti, saruturi, jocuri de du-te vino. Ramane neinduplecat. Ii repetam : "Pana la un puct. Intelegere pana la tigarile mele."
Cu o zi inaine Scoica din Vama in lua interviu pentru Pro motivand ca eu sunt "cea mai inraita fumatoare" pe care o cunoaste. Ma pusese pe o banca la Antipa si ma punea sa fumesz tigara dupa tigara, in timp ce eu intarziasem deja la examenul de protocol institutional. Le spuneam ca tigarile sunt placerea mea personala.
Si acum, el imi cerea sa renunt la micul meu viciu la care tin atat de mult. Sting tigara. Ce vreau in schimb? O alta placere: pe El. Si pactul e incheiat. Atentia si timpul lui in schimbul plamanilor mei. Radeam cu subinteles ca va fi nevoit sa ma verifice mai des. Spune ca a inteles si ca se va conforma.
Acum se inplinesc 12 h de cand nu am mai fumat. E foarte greu sa scriu pe blog astfel. Parca nu sunt eu. Parca sunt lipsita de inspiratie si expiratie la fiecare punct de propozitie. Sunt goala. LA fel ca imaginea mea de aseara: camasa alba suflecata la maneci, pants negrii dantelati si fara tigara in lumina difuza de ceara. Aseara mi-am stapanit pofta de a respira tutun cu mirosul pielii lui. In seara asta pieptul mi-e apasat nu de maini puternice si rasuflari carnale, ci de dorinte interne si priviri crancene de la pachetul de Pall Mall la scrumiera, de la bricheta la tigari si tot asa.
Am facut pact cu diavolul plamnilor curati si al respiratiei proaspete. Unde e tigara sa o sarut?

Si te mai intrebi de ce

Mama ei de randuiala...

May I fuck you, dear sir?

Acum 2 zile m-am asezat pe recamier. El in patul meu fara cearsaf, cu ochii bulbucati in perna si cu bilele mai umflate decat globul ocular. Eu, vesela, energica si la menopauza lunara. El dezamagit, mirosind a Cuba Libre, imi marturisea ca ii place Bacovia. Eu radeam pe sub gene in amintirea lui Edgar Poe si in admiratia lui Minulescu.

Am cautat caietul verde cu inscrisuri pestrite de 2002. Citeam cu o voce fara culoare idei puerile ce denotau mare profunzile pentru o persoana fara buletin. Ma indragosteam de altul in fiecare saptamana, scriam poezii de dor si jale, de iubire si vesnicie, despre cum iubeam doi ochi caprui... pentru ca acolo unde nu e intristare, nu e nici lacrimi, nici suspine.
Acum, ma joc la extreme. E o zi... sau sunt 365 pentru mine si el. Revelionul pare departe. E bine si incepi sa-ti faci griji. Daca e prea mult, daca e prea putin, daca merge si ce nu merge?
Citemam amintiri pentru mine. Ochii lui se inchisesera si mai mult in perna portocalie. Imi aprind o tigara pe balcon. Somnoros se aseaza pe perna rotunda, langa mine. Imi povesteste un vers si o contradictie de autori. Ii spun ca e poezia mea preferata. I-o spun, i-o recit. Trecerea la adolescenta nu e tocmai un subiect incitatnt, ci are note de castitate si puritanism. Oricat de mult dorea sa-si apropie urechea de buzele mele si se desfata cu vocea mea, a fost sec in complimente: e sexy. Nu la fel de sexy a sunat gandul lui ce se termina cu noapte buna.

Simple Life

putina culoare pentru melancolici.

Sebach

Cineva ma tragea de perciuni si ma intreba de ce nu mai scriu. Spunea ca deshide blog-ul in fiecare seara cand ajunge acasa. Ma prefaceam ca nu il cred. Asa ca acest post este si o verificare a trgatorului de percuni. Ca de obicei, motivam lipsa de evenimente si inspiratie. De fapt, este vorba de prea multe evenimente, idei, pareri... and a lack of will.

Azi va voi povesti despre colegul meu de liceu, pe care il voi denumi generic Sebach. Sebach n-a sarutat niciodata o fata si priteniilui stiu asta. N-a avut niciodata o pritena si prietenii lui sunt mari ajutatori in a face "lipeli", dar numai sa se faca, dom'le. Sebach are masina, face accidente cu ea sa fie cool. Sebach are status cu contul lui de hi5 si are patratele facute la sala, ochelari D&G, parinti de treaba si bani de bere. Dar Sebach are un handicap: a intarziat cu fetele pentru ca a avut sprancenele unite. Si chiar dupa ce le-a pensat si au venit fetele la ziua lui, Sebach nu a pus si el mana pe ceva. Si-a luat ochelari retro si boxeri rosii, dar a continuat sa se puna in situatii jenante, sa fie ciuca misto-urilor si sa-si unduiasca complexul catre Politehnica.
Mi-a fost frica sa ii spun cum sunt priviti majoritatea politehnistilor si a it-istilor. Am tacut. Va afla singur.
Sebach merita o fata pe cinste.