waterfall

Ma chinui de ceva timp sa inglobez un post. E ciudat pentru ca atunci cand vroiam scriam si atunci cand nu vroiam, putea sa treaca luni. Acum am vreo 7 draft-uri si ma uit printre ele. Pur si simlu se opresc. Iar atunci cand inoti in amonte, nu-ti ramase decat sa le lasi sa curga casada dupa cum urmeaza:
- la metrou la Semanatoarea exista o femeie la vreo 35-40 de ani cu figura de copil, cu toate membrele inferioare si superioare si cu un o moneda de 5 bani pe o bucata de carton; e acolo dimineata cand ma grabesc la cafea, e acolo seara cand tot ce imi doresc e sa vad metroul cum ma asteapta cuminte in statie; nimeni nu ii da nimic. Nici eu, pentru ca eu ma duc la munca. Nu dau niciodata bani la cei care cersesc 1. pentru ca ar putea sa munceasca (majoritatea), 2. pentru ca am vazut Filantropica, 3.pentru ca ei castiga intr-o saptamana mai mult decat mine in cele 240 de ore pe care le petrec la birou. In schimb imi place mult acordeonul de la Cafepedia.
- ma incrunt tot timpul cand merg in zona sahistilor din Cismigiu. Mesele sunt perfecte pentru ceai, dar tot timpul galagie ocupata.
- sunt pe val si am trezesc din amortire. Ma privesc perfidu cum as face sex cu un strain cunoscut in club fara sa schimb vreun nuamar de telefon, fara obligatii, fara castiguri sau pierderi, doar de condiment si de culoare. Si beau pentru asta si pentru a nu-i cunoaste numele, precum s-ar revarsa masculinitatea si nepasarea din mine. Si atunci ma trage el de mana fara sa fie alaturi si ma ispiteste sa fac comparatii si sa inclin balante, revenind o piesa de muzeu egiptean. Te uiti, dar nu poti pune mana, sau limba sau orice parte a copului tau insalubru.
- as vrea sa imi pot ajuta prietenii si atunci cand nu mi-o cer dar ma scald in egoism si interes incat imi este prea cald si comod in singuratatea mea ca sa-mi pese;
- am pierdut deja ceea ce nu am avut niciodata, dar am pierdut si ultima farama de a avea din frica de mine, din prea multe comedii romantice si din lipsa de rabdare adolescentina; ai momente cand imi uiti varsta, visele si placerile ce mi se transforma in nevoi, atunci cand cred ca merit nu mai mult, ci totul. M-am mintit frumos si m-am inselat singura traind cu cea mai mare curva, speranta. Dar pana la urma asta o face o curva, faptul ca toata lume traieste cu ea. Si pana si ea, ca multi altii, m-a inselat.
- mult mi-as fi dorit ca in acest rastimp ca cunosc orgoliul si gelozia, cauze pierdute de mine inca din fasa. Probabil in momentele in care viata de invata sa treci peste tot, sa inchizi ochii si sa scuipi printre dinti, iti soptesti sub lobul stang al plamanului drept cu un oftat ca nu merita. Si mi-ar placea sa cunosc oameni ce s-au oprit aici si sa ma faca si pe mine sa inteleg cum e sa inchizi telefonul si cum e sa nu ierti vreodata, sa-mi explice si mie cum se face sa-mi calc umilinte sub picioarele altcuiva.
- fac colectie de praf pe biblioteca, iar Pronto ma asteapta cuminte de tot atatea zile ca si blog-ul, in timp ce Air-Wick imi tot aminteste ca au mai trecut 9 minute din viata mea.
- sunt workaholic de Bucuresti si mi-e rusine ca visez la week-end-uri in asternuturi straine cu persoane prea bine cunoscute.
- citesc Time-Out si aleg evenimente mai mult sau mai putin culturale la care nu ma duc niciodata. precum si stagiunea de teatru care parca ma asteapta sa vina vara si sa am un motiv intemeiat pentru care sa nu cumpar bilet.
- nu mai verific creditul al telefon, de aceea nu-mi cunosc nici salariul exact.
- dar peste toate se ridica ingrata indiferenta. Motiv simplu pentru care nu mai scriu. Prefer sa nu mai gandesc, iar de cele mai multe ori prefer sa nu mai simt.

Am pateu.