rupt

Cica la Bacau ninge. Cica si in alte parti. Asa a zis tanti de la Stiri.
Casa e un dezastru si se plimba cineva in slipi si tricou. Momentele in care vasele trebuie spalate, pet-urile aruncate si cand afara ploua nu suna deloc promitatoare. Mi-am pierdut pe undeva conserva de pateu si visam sa plec la Paris in primavara. Colega e suparata. A plecat in ploaie dupa zacusca si salata beof. Geanta grea. Trebuia sa o ajute un cavaler.
Nu mai inteleg unele persoane. Ori se straduiesc ele sa se faca neintelese, ori am pierdut eu din profunzime sau din superficialitate o parte din latura lor cvasi-umana. Trec si vin. Unele lucruri aveau insemnatate in copilarie: "buna, vrei sa ne jucam?" erau cuvinte pe care le cantareai timid cateva secunde si iti ramaneau intiparite o dupa-amiaza intreaga. O noua cunostinta insemna o noua lume, un nou prieten. Acum parca cineva scobeste in interes ca prietenul meu, Costin, in branza si incepi sa te indepartezi tot mai mult de om, de prieten. La un moment dat apari atat de diferit incat lungimea aceea de unda se masoara pe latimea nasului, iar singuratatea devine apropiere doar pentru acea persoana.
Scrisesem demult intr-un jurnal printr-a 6-a ca viata e ca o nuvela, a real-life-novel (scuza-ti-mi inductia mai mult puerila decat puritana). Asta care va sa zica e decisa de persoanele din jurul nostru, esenta sta in caractere, nu in ceea ce faci. Reziduu de cuvinte devine irelevant pentru ca esti ceea ce esti doar prin persoana ta, nu prin ceea ce faci. Roata in schimb se invarte si imi demonstreaza ca totusi Negruzzi a trait acum vreo 3 secole, iar valabilitatea lui nu se va ridica niciodata la nivelul universal al lui Hamlet, asa cum se mintea Calinescu.
In concluzie, ramane pana la urma existenta "cevaului" in detrimentul persoanei, asa ca oamenii se scurg lasciv in jurul tau... doar ploua afara.