"Mi te bocesti" nu e o replica pe care sa o zici atunci cand te doare, atunci cand suferi, cand vrei sa'l faci sa inteleaga unde greseste. A varsta cateva lacrimi fara minimum de isterie feminina nu e un moment in care sa o blamezi ca e femeie si ca simte si ca o doare.
Mi-a zis cineva demult ca pe el plansul nu'l impresioneaza. Apoi a inceput sa simta si si-a retras afirmatia. Lacrimile persoanei iubite nu sunt bocetele unei necunoscute ce jeleste la stirile de la ora 5 tragedia unui var de'al treilea si nu sunt crize feminine cu vorbe ascutite si enervante... sunt pentru ca ii pasa, pentru ca ai facut-o sa treaca peste nesimtita de indiferenta si pentru ca nu i se mai pare patetic sa fie slaba, sa-si deschida tampitul ala de suflet...
"Mi te bocesti" o face sa inchida, sa te trezesti a doua zi dimineata langa un cadavru rece fara priviri, fara "buna-dimineata", fara sarutul cald de ieri. Si o face sa-ti sufle pasiva in fata un infinit "Nimic" daca vreodata o vei mai intreba "Ce se intampla?". Ati spune ca e visul oricarui barbat sa-si ridice povara asta de pe suflet, sa evite discutiile incepute cu "Trebuie sa vorbim..."... da, e visul celui plictisit, celui carui nu-i mai pasa, celui care isi scrie pe frunte "nepasator"...nu e visul lui.
marți, iunie 19, 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Are you still alive...? I'm starting to wonder what to think about you... Just come online on yahoo please Lorelei...
So true... Dar ce faci cand trebuie sa stai si-n cur si-n cap ca sa ai o oarecare sansa sa scoti de la ea si altceva in afara de acel "nimic" desi nu i-ai dat motiv sa se inchida?
Trimiteți un comentariu