VamaOnline:

luni, decembrie 01, 2008

Raspunsul unei "lichele" dupa 19 ani

Tema mea la retorica: contradiscursuri. Pentru a fi in ton cu ziua de 1 Decembrie si cu refuzul lui Vasile Paraschiv de a primi Steaua Romaniei de la un comunist ce reprezinta statul roman, va prezint o felie din tema mea la retorica. (da, unii dintre noi ce nu se duc doar pentru a da examene si as trece numele pe diplome, inca mai au teme) - raspuns pentru mesajul din 30 decembrie 1989 al lui Gabriel Liiceanu, intitulat "Apel catre lichele".

Sunteţi mulţi aici şi aţi fost şi acolo, mulţi ce aţi judecat şi criticat ceea ce nici voi înşivă nu puteaţi să vedeţi. Nu este orb mai mare decât cel ce nu vrea să vadă. Sa fiu incisiv şi să vă întreb dacă dumneavoastră, cei puţini-mulţi, aţi fost mai breji înainte de ’89 sau v-aţi trezit după decembrie ? Vă invocaţi propria letargie şi şovăială şi vă puneţi în frunte sloganul « Deşteaptă-te, romnâne ! » ?

Voi, cei mulţi, a căror voce eu o aud şi voi o credeţi mută, sunteţi toţi nişte peşti, alături de noi, lichelele. Iar peştii înoată, fie contra curentului, şi urcă în amonte, fie merg cu valul mediocrităţii şi al speranţei că ei au tras semnalul de alarmă. Dar mai presus de toate, indiferent de direcţia în care bărbăteşte şi intelectual-umanistic vă proliferaţi ideile sub formă pretextuală de apeluri, peştii nu realizează niciodată că se gasesc în apă decât în momentul în care eşuează pe uscat.Şi când aţi strigat pământ şi libertate în pieţele tuturor oraseloe cuprinse de Revolutie, nu a fost decat pamantul pe care inevitabil in conditia contextului dumneavoatra il vedeati la orizont. Inconjurati de apa, abia pe uscat ati realizat unde va aflati. Si in acel moment, ati inceput sa descrieti uscatul ca si cum l-ati fi cunoscut si l-ati fi cautat in cei 45 de ani. Vă rog să deschideţi bine ochii şi să îmi răspundeţi : atunci aţi fost mai treji ? Acum sunteţi mai bravi ?

Regretaţi boala numită comunism precum ciuma bubonică, când aceasta a fost doar pojar. Era o boala ce trebuia ingerată în fragedă pruncie pentru a întări sistemul democratic spre libertate şi conştiinţă. Şi dacă dumneavoatră, domnilor intelectuali, aţi scărpinat bubele societăţii prea tare, au rămas semen şi după trecerea ei. Suntem în convalescenţă şi dumneavoatră număraţi urmele şi le catalogaţi generic lichele. Dar analiza dumneavoastră rămâne la nivelul de diagnostic. Nu ştiţi să vindecaţi societatea românească dealtfel atât de slabită. Noi acţionăm. Noi vindecăm.

Ca răspuns către chemarea voastră, noi vrem să răspundem prin fapte. România nu are nevoie de căinţă, de capete plecate şi de pasienţe nereusite. Nu are nevoie de diagnostice bazate pe trecut. Nu are nevoie de păreri. Rămâneţi în adormirea faptelor trecute, pentru ca noi deja ne-am trezit şi acţionăm spre bine, spre viitor. Nu plângeţi rănile şi sângele vărsat. El trebuie să aibă onoarea de a fi vărsat cu un scop. Cuvintele dulci nu il vor face mai cald, doar faptele il vor face să curgă , nu să se zbată trepidant, în venele societăţii. Noi suntem inima ce pompeaza salvarea. Lăsaţi echilibrul să devină relitate. Noi încă luptăm pentru aceasta.

Niciun comentariu: