#101

Cu al 101 post tind sa concluzionez ca am o preferinta explicabila insa in a scrie pe blog in momentele in care sunt singura in casa si ploua afara. Am de ales in urmatoarele 6 minute daca sa mai downloadez niste comedii romantice de pe dc (cu finaluri atat de predictibile) sau sa ma vad cu un vechi prieten undeva prin Rahova, la capul lui 32.
Aseara am fost cu Lemouton in Expirat si ne-am viciat de pe scena in multime, de la buda pe coridoare. N-aveau Aftershock. Am indepartat bajetii prea inistenti spunandu-le ca suntem pe invers (alte scuze nu erau capabili sa accepte). Oricum, trebuie sa repetam figura.
Am pornit sa scriu acest post ca o concluzie dalmatiana la scurta si anosta viata a blogului. In schimb, imi revin in cap cateva replici despre indiferenta, plictiseala, dezinteres, pe care le-am aruncat direct in piept unei persoane, ieri seara. Incercam sa gasesc cauza acestui ciudat sentiment pe care nu ma asteptam sa'l intalnesc vreodata in cazul lui. In mod ciudat, insa, plictiseala nu vine din dorinta de lucruri noi, ci din dorul celor vechi. Lipsa de energie nu e doar un fapt metafizic al lenei, ci lacuna unui impuls-fulger sau al unui entuziasm peren. Poate e de la vreme: "vreme trece, vreme vine..."