Trebuie sa scriu un post. Pentru ca cineva se asteapta sa scriu un post. Se asteapta sa vada ca ma doare sau ca nu-mi pasa. Se astepata sa-i faca cineva curat in cap. Si se mai si asteapta (inexorabil chiar) ca totul sa fie bine.
De ce urasc oamenii sa astepte? De ce cuvantul rabdare e pe buzele tuturor migalosilor? Simti ca pierzi din viata fara sa fii productiv. De ce toti urasc lipsa mea de punctualitate? Si de ce se uita toata lumea asta grabita la ceas asteptand metroul? Daca admitem ca ei, omuletii antici au stabilit notiunea de timp, ora, ceas si admitem ca Proust a fost un prost (nu e singurul teoretician, dar imi place jocul asta de cuvinte) propun sa ne trantim cu totii cu fata in perna si sa ne asteptam sa nu facem nimic.
Timpul si asa afectiv imi da idei nostalgice despre cum trece vara si cum cad secundele cascada. Si cum e cald afara si nu am invatat mai nimic. Si imi amintesc ca urasc si ca sunt furioasa. Si ca nu-mi place si nu mai vreau sa scriu posturi despre cum se simte pateul din mine. Asa ca voi continua sa-mi ucid plamanii, sa-mi golesc stomacul si sa ma prefac ca dorm... cand eu defapt astept.
... si s-a facut verde.
luni, februarie 19, 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu