Le Grand Content

retorik

De ce-am in creieri nord? De ce-am in suflet sud?

Pentru ca altfel... viata ar fi o cu totul alta propozitie.

hate, mad, sad

Trebuie sa scriu un post. Pentru ca cineva se asteapta sa scriu un post. Se asteapta sa vada ca ma doare sau ca nu-mi pasa. Se astepata sa-i faca cineva curat in cap. Si se mai si asteapta (inexorabil chiar) ca totul sa fie bine.
De ce urasc oamenii sa astepte? De ce cuvantul rabdare e pe buzele tuturor migalosilor? Simti ca pierzi din viata fara sa fii productiv. De ce toti urasc lipsa mea de punctualitate? Si de ce se uita toata lumea asta grabita la ceas asteptand metroul? Daca admitem ca ei, omuletii antici au stabilit notiunea de timp, ora, ceas si admitem ca Proust a fost un prost (nu e singurul teoretician, dar imi place jocul asta de cuvinte) propun sa ne trantim cu totii cu fata in perna si sa ne asteptam sa nu facem nimic.
Timpul si asa afectiv imi da idei nostalgice despre cum trece vara si cum cad secundele cascada. Si cum e cald afara si nu am invatat mai nimic. Si imi amintesc ca urasc si ca sunt furioasa. Si ca nu-mi place si nu mai vreau sa scriu posturi despre cum se simte pateul din mine. Asa ca voi continua sa-mi ucid plamanii, sa-mi golesc stomacul si sa ma prefac ca dorm... cand eu defapt astept.

... si s-a facut verde.

i hate PR (alias Posta Romana)

Mai stiti bancul ala cu "de cati politisti e nevoie sa infiletezi un bec?". Ei bine, fiind deja fumat va spun eu de cate drumuri este nevoie ca sa NU trimiti un colet.
1 - de duci intai la posta: "Buna-ziua, vreau sa trimit si eu un colet. Da, nici o problema" Desigur, nu e nici o problema atunci cand iti amintesti adresa sau o ai scrisa vreo vreo bucata de servetel. Dar daca esti mai zapacit....
2 - revii si iti spun ca trebuie impachetat bine, nu cum ai facut tu.
3- rerevii si le amintesti stimabilelor doamne ca vrei sa trimiti un colet.; te intraba unde; tu: afara; ele: unde?; tu: italia. iti raspund ca nu acolo, ci trebuie sa te duci la vama
4- cum esti o persoana cu multe relatii suni un prieten care lucreaza acolo; si ca toti prietenii bine-voitori este prea ocupat sa te ajute
5- taxi pana la vama
6- dupa ce te anunta cu zambetul pe buze ca iti trebuie 50 RON sa trimiti orice sub 10 kg te uiti uimit la plicul tau ce nu depaseste nici macar 1 kil.
ea:"ah...ce aveti in el?"
eu: "chestii personale!" ( sa-ti stea in gat, muisto!)
ea: "ce chestii?" (nesimtire, adica unde mai e intimitatea corespondentei?)
eu: eh..aici nu pot sa va spun k alfa cineva cadoul....shhht..deci..am bla bla bla
ea: " pai e prea fragil doar plicul ala. nu pot sa vi'l iau asa. trebuie o cutie"
eu: "si n-aveti o cutie? v-o platesc!" (deja disperarea atinge cote maxime)
ea: "nu, nu am"
7- te duci in fuga la cel mai apropiat magazin si te implori de vazatoare cu strabism sa-ti dea o cutie de napolitane.
8- te intorci fericit si atat de aproape de propria ta izbanda... esti atat de aproape, simti gustul trimfului....
9- totul de spulbera cu un tunet: "ne pare rau, dar ma terminat programul. Veniti maine pana in 5"


Dar in viata trebuie sa invatam si lucruri bune. Cum sa trimit un pachet in 10 min si 3 pasi simpli:
1 -deschizi pagini aurii si suni la cea mai mare firma de transport international (aia cu reclama cea mai mare si mai colorata)
2 -iei un taxi
3 -platesti modic si daca zambesti tipului nici nu e nevoie sa ii arati ce ai in pachet. pari atat de sincer cand trimit antrax sau coca...

snow in my pants... or in my bikinys

Am reusit performanta naucitoare de a pleca 2 zile la munte, la Vatra Dornei. Cu inca o prietena la fel de nebuna, am mers la vrajeala cu trenul si am stat in gazda la o baba...cool
Nimic spectaculos pana la cazatura de pomina. Lori, schioare ce se lauda ca a practicat performanta uita sa specifice ca nu s-a mai incaltat cu clapari de 8 ani (exceptand, desigur, Haloween-ul de pintr-a 7-a cand alt costum mai funky nu a gasit). 20 de metri in nas ti se poate intampla si tie, nu? 20 de metri literlamente in nas, culminand in final cu momentul in care ramai cu pantalonii in vine, putin probabil.
Am cazut atat de nasol incat mi s-a rupt cureau mea speciala de la Meli Melo:((. Atat de tare mi-am frecat suncile pa partie incat in momentul in care am vrut sa ma ridic de la 45 de grade cu capul in jos am realizat ca mi-e rece...la cur:D. Si acum inca 20 de metrii urcus dupa schiuri, tinandu-mi pantalonii. Si ink 20, tinand, betele, schiurile si pantalonii. Apoi, disperata, am ajuns sa intreb in stanga si-n dreapta de o sfoara si le explicam bunilor mei samariteni cum si de ce imi trebuie ata sa nu-mi cada blugii in vine.
Next step: gasit ata, urcat din nou pe partie, agatat salvamont dragut si Perfect Lemon cu Nestea. Life couldn't be any better.


Desigur, am pastrat cureaua ca suvenir. Frumoasa amintire, chiar si cand ai curu' inghetat.