solitude

Am crezut ca numai daca esti nerd... esti singur. Si socializarea e o forma atat de simpla de a trai, mai ales cand te simti potentat de o carisma reverbatoare. Mi-am umput neuronii cu nimicuri si am vrut sa stau de vorba cu ei. Si imediat ce am realizat cat de stupida e treaba asta, m-am dus sa imbratisez copaci si sa sarut frunze moarte. Si ascult muzica, si dansez in oglinda... si am nevoie de public.
Recent am recitat iubirea mea din copilarie: "Moartea caprioare" - de Labis. Si mi-am amintit ca ultima oara cand am facut chestia asta eram jos, langa patul lui, iar el canta acorduri fine de chitara in armonie cu versurile. Si tot ceea ce faceam acuma era sa ma imaginez intrata la facultate, dand proba pentru trupa de teatru. Atunci am relizat ca nu imi amintesc versurile si ca prima mea iubire pentru o poezie se stinsese odata cu singuratatea... asa ca Edgar Poe incepe sa-mi para un vechi prieten de bautura....